Examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu. Proiectul de lege a fost adoptat în unanimitate de Camera Deputaților, for decizional în acest caz. Propunerea legislativă modifică şi completează Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit Agerpres.
Principalul motiv pentru care a fost votat actul normativ este reducerea timpului de așteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară.
“Persoanele care solicită participarea la examen pentru proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii trebuie să fie apte din punct de vedere medical, potrivit legii, să facă dovada pregătirii practice prin cursuri organizate de unităţi autorizate şi că a fost declarat “admis” de către autoritatea competentă la proba teoretică de verificare a cunoştinţelor“, prevede actul normativ.
Această modificare va permite candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia să depună dosarul complet la autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa, se arată în raportul comisiei de specialitate.
De asemenea, proiectul mai stabileşte că “pregătirea teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi organizată pe module şi va fi recunoscută reciproc de unităţile autorizate cu atribuţii în domeniu”. Conform motivării comisiei, această modificare va permite unităţilor autorizate cu atribuţii în domeniu organizarea mai bună a activităţii de pregătire a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere.
Continuarea pe euronews.ro!